Ce este inteligența emoțională – o definiție științifică
Ce este inteligența emoțională – o definiție științifică
Conceputul de inteligență emoțională a devenit cunoscut publicului larg odată cu cartea lui Daniel Goleman, apărută în anul 1995 și numită chiar așa: ”Inteligența emoțională”. Cartea a făcut vâlvă la vremea ei, iar Daniel Goleman, psiholog și jurnalist, a continuat popularizarea conceputului prin publicarea mai multor lucrări pe aceeași temă.
Probabil însă că e mai puțin cunoscut faptul că termenul de inteligență emoțională exista deja în cercurile științifice, baza teoretică pentru studiul inteligenței emoționale fiind stabilită încă din 1990, de către psihologii John D. Mayer și Peter Salovey. Ei au conturat un prim model al inteligenței emoționale – definită ca un set de abilități, iar mai târziu li s-a alăturat psihologul David Caruso și împreună au creat ceea ce astăzi este cunoscut ca modelul inteligenței emoționale Mayer-Salovey-Caruso sau modelul celor 4 ramuri (four-branch). Vom vedea în continuare ce înseamnă aceste 4 ”ramuri”.
Definiția inteligenței emoționale
Potrivit acestui model, inteligența emoțională este definită ca o abilitate de a percepe cu acuratețe emoțiile existente în sine și în ceilalți, de a utiliza emoțiile pentru a direcționa și facilita gândirea, de a înțelege sensul emoțiilor și de a le putea gestiona și regla – în sine, dar și la ceilalți. Este o definiție complexă, pe care o vom desfășura pe cele 4 dimensiuni (ramuri) ale modelului. Inteligența emoțională constă din mai multe tipuri de abilități care se împart astfel:
- Percepția emoțiilor – implică recunoașterea semnalelor emoționale în expresiile faciale, tonul vocii, gesturi și chiar în artă și muzică. Este fundamentul inteligenței emoționale, permițându-ne să interpretăm corect starea emoțională a celor din jurul nostru și să răspundem adecvat. De exemplu, putem ghici cu ușurință pe fața cuiva dacă este bucuros sau trist, dacă îi este frică sau este mânios. Puteți găsi în site-ul nostru un articol pe acest subiect: Comunicarea emoțiilor prin expresiile faciale
- Utilizarea emoțiilor pentru a facilita gândirea – se referă la abilitatea emoțiilor de a influența sau orienta procesele noastre cognitive. Emoțiile nu doar colorează experiențele noastre, dar pot juca un rol crucial în luarea deciziilor și în creativitate. În primul rând, prin mecanismul atenției; emoțiile ne ajută să ne gândim mai întâi la ce este mai important pentru noi. De asemenea, anumite emoții, în special cele pozitive, ne pot ajuta să fim mai creativi.
- Înțelegerea emoțiilor – este abilitatea de a discerne între diferite emoții și de a înțelege traiectoriile complexe pe care acestea le pot urma, precum și modul în care se combină și influențează reciproc. Rar întâlnim în viața de zi cu zi, în contextele sociale, situații în care să putem detecta emoții în stare pură, ci cel mai adesea trecem rapid dintr-o stare în alta, iar emoțiile noastre sunt de cele mai multe ori amestecate, putem simți în același timp mai multe emoții deodată. Și cu siguranță că unii dintre noi știu să navigheze mai eficient pe mările emoționale învolburate ale interacțiunilor sociale.
- Gestionarea și reglarea emoțiilor – se referă la abilitatea de a influența propriile stări emoționale și pe ale altora. Aceasta implică gestionarea emoțiilor într-un mod sănătos, ce ne permite să ne adaptăm cu succes la mediul înconjurător. E despre cum știm să ne calmăm după o situație stresantă, sau cum putem liniști pe cineva care este anxios ori supărat. Sau despre cum știm să rămânem deschiși la emoțiile noastre, să nu le blocăm, chiar dacă ele sunt negative, iar tendința naturală ar fi să le facem ”uitate”.
Acestea sunt cele 4 dimensiuni ale inteligenței emoționale. În baza lor și a modelului a fost construit un test care măsoară nivelul inteligenței emoționale și cercetările au arătat că există diferențe semnificative între oameni în ce privește scorul pe care-l obțin la acest test. Rezultatele obținute la acest test corelează pozitiv cu rezultate obținute la teste ce măsoară succesul la locul de muncă, competențele sociale sau empatia.
Un om considerat inteligent emoțional poate, mai bine decât alții, să perceapă emoții, să le folosească în gândire, să le înțeleagă și le gestioneze adecvat.
De ce avem nevoie de inteligența emoțională?
Cu siguranță că succesul de care s-a bucurat la public cartea lui Daniel Goleman, ”Inteligența Emoțională”, a fost posibil datorită unei nevoi în societate de a recunoaște importanța pe care o au emoțiile în viața noastră. Tradiția noastră de gândire a fost să considerăm emoțiile mai degrabă un factor perturbator al gândirii raționale, ceva care ne întunecă judecata și ne face să luăm decizii greșite.
Conceptul de inteligență emoțională încearcă să armonizeze rațiunea cu emoțiile și să arate importanța cunoașterii și gestionării emoțiilor în viața de zi cu zi, rolul pe care îl joacă acestea în a avea succes în plan personal și profesional. Probabil cu toții știm pe cineva care, deși la un test de inteligență logico-matematică ar lua probabil un scor foarte mare, nu reușește să se descurce deloc în relațiile cu ceilalți, acolo unde tactul și gândirea intuitivă bazată pe emoții sunt mult mai importante.
Putem îmbunătăți inteligența emoțională?
E cert că inteligența emoțională este parțial determinată de factori genetici, dar la fel de adevărat e că, spre deosebire de alte tipuri de inteligență, ea poate fi îmbunătățită semnificativ. De altfel, există multe programe care pretind că pot cu mare ușurință să realizeze aceasta, garantând apoi succes pe toate planurile. În ce ne privește, suntem mai rezervați. Nu că nu poate fi îmbunătățită, doar că, din perspectiva unei abordări științifice a inteligenței emoționale, lucrurile sunt mai greu de realizat și durează mai mult.
Vom căuta, în articole viitoare, să adâncim explorarea conceputului de inteligență emoțională, rolul pe care aceasta îl joacă în viața noastră, precum și modalitățile de a o dezvolta.
Ți-a plăcut articolul? Atunci abonează-te la newsletter-ul nostru și te vom anunța când vor apărea noi articole.