Formularul 230 – la ce folosește și cine îl depune

Formularul 230 este o declarație prin care tu dispui ca 3,5 % din impozitul tău anual pe veniturile din salarii (sau asimilate salariilor)  să fie virat, cu titlu de donație, către un ONG. Practic, este un ordin pe care îl trimiți către ANAF (administrația fiscală), pentru ca aceasta să redirecționeze cei  3,5 % din impozitul pe venit. Pe tine nu te costă nimic, fiindcă acest impozit a fost deja plătit către stat. Dacă ești salariat, impozitul a fost calculat și virat de firma la care lucrezi. Vrei să donezi pentru Asociația SPA – Sănătate Prin Arte? Poți completa formularul din josul paginii

Cine poate depune formularul ?

Ca să poți dispune de cei 3,5% din impozitul tău pe venit, evident că trebuie să fi avut un venit care să fie impozabil. Veniturile  impozitabile ce sunt luate în calcul sunt:

  • veniturile din salarii
  • veniturile din pensii, dar doar dacă pensia este mai mare de 2000 de lei

Până în anul 2024, se putea dona și pentru veniturile din activități independente (de ex. din chirii sau din drepturile de proprietate intelectuală, dar din acest an nu ma este posibil.

Când se depune formularul ?

Legea spune că formularul 230 se depune până la data de 25 mai, inclusiv, a anului următor celui de realizare a venitului. Asta înseamnă că în anul 2025  redirecționăm impozitul pe venit aferent anului 2024 și putem depune formularul până la data de 25.05.2025.

Cum se depune și se completează formularul 230?

Formularul 230 se poate completa în două feluri: pe hârtie sau într-un pdf inteligent (poți introduce date în el). Modelele de formular sunt furnizate de către ANAF și le poți descărca din link-urile de mai jos:

E important să faci distincția între cele două tipuri de formulare, ca să nu te încurci în ele. Formularul pe hârtie arată așa:

Formularul 230 - PDF imprimabil

Iar formularul de tip ”pdf inteligent” arată așa:

Formularul 230 - PDF inteligent

Totuși, nu ar trebui să te grăbești să le descarci și să le completezi, decât dacă dorești să depui chiar tu formularele.

Există opțiunea în lege între a depune tu la ANAF formularul, sau a lăsa ONG-ul pentru care donezi să se ocupe de asta. În cazul din urmă, de obicei ONG-ul îți pune la dispoziție o aplicație prin care poți completa online formularul.

Completarea online înseamnă că introduci datele într-o aplicație, aceasta generează formularul 230 în format electronic (e un fișier pdf, dar nu e pdf inteligent, arată exact ca modelul pe hârtie) și pe acest formular îl trimiți pe email ONG-ului. O astfel de aplicație folosește și Asociația SPA -Sănătate Prin Arte, poți vedea cum funcționează aici

În cazul în care totuși vrei să depui tu formularul 230, cel pe hârtie poate fi trimis prin poștă (scrisoare cu confirmare de primire) sau depus la ghișeu, la administrația financiară de care aparții.

Cu pdf-ul inteligent este mai complicat: el se depune prin SPV (Spațiul Privat Virtual) și se semnează electronic. Asta înseamnă că trebuie să fii deja înscris ca și contribuabil în SPV și să ai și semnătură electronică.

Notificarea de la ANAF

Cei de la ANAF, când primesc formularul tău de la un ONG, trebuie să se asigure că tu ai fost cel care a completat formularul și nu cumva s-a folosit cineva de datele tale personale. De aceea, vei primi o scrisoare de la ANAF care te informează că au primit donația ta și către ce  ONG s-a realizat. În cazul în care constați că altcineva a făcut donația în numele tău, în termen  de 30 de zile poți trimite o solicitare către ANAF să anuleze donația.

Dacă ai citit până aici, ia-ți te rog un pic de timp ca să afli ceva și despre noi. Citește articolul  De ce am înființat asociația Sănătate Prin Arte sau urmărește filmulețul video cu participarea corului nostru la emisiunea Pro TV – Românii Au Talent

Sănătate Prin ArteAsociația SPA – Sănătate Prin Arte realizează activități artistice și educative cu efect terapeutic, pentru copii tipici și atipici (cu dizabilități sau cu cerințe educaționale speciale – CES). Ne propunem la momentul de față să atragem sponsorizări pentru a deschide un centru multifuncțional și multisenzorial pentru învățare euristică, în care copiii cu dizabilități să învețe prin descoperire. Vor fi  5 saloane în care se vor realiza ateliere cu copiii, dedicate dezvoltării fiecărui simț: vizual, auditiv, olfactiv, tactil și gustativ.

Dacă vrei să ne ajuți – cu formularul 230 să realizăm ce ne-am propus, completează formularul de mai jos: