Sanatate Prin Arte - Comunicare nonverbala expresii faciale

Comunicarea emoțiilor prin expresii faciale

Comunicarea emoțiilor prin expresii faciale

Fața este cea care ne identifică în mod unic în relațiile cu ceilalți. Interesul pentru cercetarea feței și pentru a determina ce putem afla prin simpla ei observare a existat dintotdeauna, dar o cercetare extensivă a expresiilor faciale a fost realizată de către psihologul Paul Ekman (și colegii săi) în anii ’70.

Practic, el a catalogat toate expresiile faciale posibile, folosind un sistem de numerotare a fiecărei grupe de mușchi ce participă la realizarea unui expresii. A constatat că întotdeauna anumite emoții sunt însoțite de anumite expresii.

În prezent, există încă dezbateri asupra numărului de emoții pe care fața le poate exprima, dar s-a demonstrat că șase emoții pot fi considerate ca universal recognoscibile prin intermediul expresiilor faciale: surpriza, frica, dezgustul, mânia, bucuria și tristețea. Așa cum spuneam,  Paul Ekman a fost primul care a cercetat sistematic expresiile faciale și emoțiile pe care acestea le exprimă, dar artiștii – în special cei din artele vizuale – cu siguranță au fost primii care au știut să redea, în operele lor, emoțiile ce pot fi văzute pe chipurile oamenilor.

În continuare, vom discuta despre cele șase emoții universale ilustrându-le  cu fotografii realizate în studio, dar și cu imagini din tablouri celebre.

 

Surpriza

Dintre toate emoțiile, surpriza este emoția care are cea mai scurtă durată. Ea survine atunci când apare ceva neașteptat. Rolul ei este de a ne opri din activitatea curentă și de a ne re-orienta resursele psihice către stimulul care a provocat surpriza. Surpriza are o valență afectivă neutră (adică, nici negativă, nici pozitivă) și de obicei este urmată de o altă emoție (de ex. bucurie sau frică).

1.1 – Expresia tipică a surprizeiSănătate Prin Arte - Exprimare emoție - Surpriza

 1.2 –  Tablou cu expresia surprizei (Joos Van Craesbeeck – Un om surprins)Sanatate Prin Arte - Tablou emotie surpriza (Joos Van Craesbeeck - Un om surprins)

Indicatori faciali ai surprizei sunt:
– Sprâncenele sunt ridicate, astfel încât sunt curbate și înălțate
– Pielea de sub sprâncene este întinsă
– Riduri orizontale apar de-a lungul frunții
– Pleoapele sunt deschise; pleoapa superioară este ridicată iar cea inferioară este trasă în jos. Albul ochilor (sclera) este vizibil deasupra irisului și, adeseori, este vizibil și sub iris.
– Mandibula cade astfel încât buzele sunt despărțite și se văd dinții, fără însă ca să existe o tensionare ori întindere a gurii (mandibula cade natural, prin relaxarea mușchiului).

Frica

Frica este o reacție în fața unui stimul care constituie o amenințare de ordin fizic și/sau psihic. Amenințarea nu trebuie să se producă neapărat în timpul prezent, ci poate fi și anticipată. Dacă, de pildă, ne gândim că vom merge la un examen la care nu am învățat, putem trăi emoția fricii, prin simpla anticipare a faptului că vom lua o notă proastă (și vom avea și restanță, poate).

 2.1 – Expresia tipică a fricii.Comunicare nonverbală - Expresie facială -Frica

 2.2 –  Tablou cu expresia fricii (Michelangelo – Capela Sixtină)Sanatate Prin Arte - Tablou emotie frica (Michelangelo - Capela Sixtină)

Indicatori faciali ai fricii sunt:

– Sprâncenele sunt ridicate și strânse (vârful interior ridicat)
– Ridurile de pe frunte sunt în centrul frunții, nu de-a lungul întregii frunți
– Pleoapa superioară este ridicată, văzându-se albul ochilor, în vreme ce cea inferioară este tensionată și trasă-n sus.
– Gura este deschisă și buzele sunt fie ușor tensionate și trase înapoi, fie întinse și trase înapoi

Spre deosebire de surpriză, frica este o emoție negativă, ce poate dura indefinit. Din acest motiv e considerată cea mai „toxică” emoție.

Dezgustul

Dezgustul este o reacție de aversiune față de un obiect. Apare atunci când ne aflăm în apropierea unor lucruri ce ne pot fi dăunătoare, ce ne pot intoxica. De pildă, atunci când gustăm ori mirosim o mâncare stricată. Dezgustul generează răspunsuri de îndepărtare/înlăturare a stimulului care ne provoacă dezgustul.
Dezgustul poate apărea și vizavi de o persoană, vizavi de înfățișarea, caracterul ori faptele acesteia. În acest caz, dezgustul este determinat mai degrabă de standardele morale și sociale decât de un potențial distructiv intrinsec al persoanei respective.

3.1 – Expresia tipică a dezgustului.Comunicare nonverbală - Expresie facială - Dezgust

 3.2 – Tablou cu expresia dezgustului (Carravaggio – Băiat mușcat de o șopârlă)Sanatate Prin Arte - Tablou emotie dezgust (Carravaggio - Băiat mușcat de o șopârlă)

Indicatori faciali ai dezgustului sunt:

– Buza superioară este ridicată
– Buza inferioară este de asemenea ridicată și împinsă către buza superioară, ori este coborâtă și ușor ieșită în afară.
– Nasul este încrețit
– Obrajii sunt ridicați
– Sunt vizibile linii sub pleoapa inferioară iar pleoapa este împinsă în sus, dar nu este tensionată
– Sprâncenele sunt coborâte, coborând și pleoapa superioară

 

Mânia

Mânia este o reacție de mobilizare a organismului impotriva unui lucru ori eveniment, ce pare a-i aduce prejudicii (fizice sau psihice). Mânia se caracterizează printr-o mobilizare energetică mare, ce are drept scop pregatirea pentru luptă, pentru agresiune.

4.1 – Expresia tipică a mâniei.Comunicare nonverbală - Expresie facială - Mania

 

4.2 -Tablou cu expresia mâniei (William Adolphe Bouguereau – Oreste urmărit de Furii)Sanatate Prin Arte - Tablou emotie furie (William Adolphe Bouguereau - Oreste urmărit de Furii)

Indicatorii faciali ai mâniei sunt:
– Sprâncenele sunt coborâte și strânse împreună
– Linii verticale apar între sprâncene
– Pleoapa inferioară este tensionată și poate fi sau nu ridicată
– Pleoapa superioară este tensionată și poate fi sau nu coborâtă (de către sprânceană)
– Privirea are ceva dur, iar ochii pot apărea ieșind din orbite
– Buzele pot fi într-una din următoarele două poziții: presate ferm una de cealaltă, cu colțurile gurii drepte sau îndreptate în jos sau deschise, tensionate, într-o formă pătrate, la fel ca atunci când țipăm

Bucuria

Este o emoție ce apare atunci când ceva pozitiv se întâmplă. Pozitiv înseamnă că se produce ceva dezirabil, aflat în congruență cu scopurile noaste (oricare ar fi acelea).

5.1 – Expresia tipică a bucuriei.Comunicare nonverbală - Expresie facială - Bucurie

5.2 –  Tablou cu expresia bucuriei (Gerard van Honthorst – Pețitoarea)Sanatate Prin Arte - Tablou emotie bucurie (Gerard van Honthorst - Pețitoarea)

Indicatori faciali ai bucuriei sunt:

– Colțurile gurii sunt trase în sus
– Gura poate fi sau nu deschisă, iar dinții se pot vedea sau nu
– Se formează o cută de la nas până la marginea externă dincolo de colțul buzelor (cuta naso-labială)
– Obrajii sunt ridicați
– Sub pleoapa inferioară se văd încrețituri: ea poate fi ridicată dar fără a fi tensionată
– Pot apărea riduri „laba-gâștei” la marginea exterioară a ochilor

Tristețea

Tristețea este o emoție cauzată de o pierdere, pierdere ce s-a produs deja și asupra căreia nu mai avem niciun control. Ea este un afect pasiv, de adaptare la consecințele pierderii.

 6.1 – Expresia tipică a tristeții.Comunicare nonverbală - Expresie facială -Tristetea

6.2 – Tablou  cu expresia tristeții (Jacques Louis David – Mânia lui Ahile)Sanatate Prin Arte - Tablou emotie tristețe (Jacques Louis David - Mânia lui Ahile)

Indicatori faciali ai tristeții sunt:

– Colțurile interioare ale sprâncenelor sunt adunate
– Pielea de sub sprâncene este triangulată, cu colțurile interioare ridicate în sus
– Colțul intern al pleoapei superioare este ridicat
– Colțurile buzelor sunt îndreptate în jos sau buza este tremurândă.

Expresiile faciale ilustrate mai sus (în fotografii) sunt considerate prototipuri, forme „pure” de exprimare a emoțiilor. În realitate, formele expresiilor faciale variază funcție de intensitatea emoției, combinațiile ce pot apărea între diverse emoții și regulile socio-culturale. De exemplu, într-un context mai formal – o petrecere la biroul firmei – nu vom afișa aceeași intensitate a emoțiilor așa cum o vom face la o petrecere între vechi prieteni. De altfel, s-a estimat că fața omenească poate afișa circa 7000 expresii faciale diferite.

Vrei să știi cât de bine poți detecta emoțiile din expresiile faciale? Poți afla în testul de mai jos!

Test nonverbal – recunoaște emoțiile din expresiile faciale

Încercăm să creăm pe acest site articole cu conținut de calitate, pentru a sensibiliza lumea în legătură cu proiectele și activitățile noastre. Dacă vrei să ajuți Asociația Sănătate Prin Arte, o poți face în două feluri: donând – unele donații nu implică costuri financiare, ci doar un pic de timp și, la fel de important, popularizând cauza noastră – dând share pe una din rețelele de socializare (vezi butoanele de share de mai jos). Mulțumim! 🙏