Sănătate Prin Arte - Empatia și arta

Empatia și arta

Empatia și arta

Empatia este capacitatea de ”a te pune în pielea celuilalt”, de a înțelege și simți ce trăiește altcineva într-o situație dată. Dacă, de pildă, ești într-o bucătărie cu cineva care trebăluiește și respectiva persoană se taie din greșeală cu un cuțit la deget, nu e nevoie să-ți spună nimeni ce simte ea în acea clipă, știi deja. Iar dacă respectiva persoană îți este apropiată, cu siguranță că nu vei ști doar la modul abstract, ca pură informație, ci vei simți și tu o durere, uneori chiar în locul în care s-a produs trauma. Vei simți asta datorită empatiei.

Abilitatea de a fi empatic nu e un lux, este condiția necesară pentru a înțelege și ajuta pe celălalt, atunci când are cea mai mare nevoie. O mamă știe asta foarte bine, altfel nu ar putea avea grijă de bebelușul ei. Psihologii au încercat să înțeleagă cum e posibilă empatia, prin ce mecanisme căpătăm această abilitate. Cu siguranță că procesul de socializare și relațiile de atașament au un cuvânt de spus, dar se pare că, înainte de toate, există un substrat neuronal care permite realizarea empatiei: neuronii-oglindă.

Neuronii-oglindă sunt neuroni care se activează nu doar atunci când noi facem ceva, ci și când vedem pe alții că fac ceva. De exemplu, dacă vrem să întindem mâna ca să luăm o lămâie de pe o masă, pentru a face asta în creierul nostru se activează o serie de neuroni din cortexul motor care declanșează o schemă specifică de activare și transmit ”comanda” către mână pentru a lua lămâia. Ei bine, o parte dintre acești neuroni se declanșează în creierul nostru și atunci când doar vedem pe altcineva luând o lămâie de pe o masă, iar acești neuroni au primit denumirea de ”neuroni-oglindă”. E ca și cum am re-crea în mintea noastră, la o intensitate mai redusă, ceea ce face celălalt. Și nu doar ceea ce face ci și ce simte, ce emoții are.

Tocmai această capacitate de a trăi literalmente, fizic, o  parte din emoțiile celuilalt este fundamentul empatiei. Ne pasă pentru că ne doare efectiv durerea celuilalt, mai ales atunci când acel celălalt este cineva semnificativ pentru  noi și când emoțiile sunt puternice și bine exprimate. Asupra celor din urmă, arta are un cuvânt de spus.

Cine oare este capabil să exprime mai bine și  mai intens emoții decât un artist? El este cel care pune în obiectul artistic sau în performanța artistică o substanță emoțională  într-o concentrație ce nu poate fi de obicei găsită în rutina vieții  cotidiene. În artă însă, sau cel puțin în arta bine făcută, experiențele și emoțiile sunt distilate, esențializate.

Iar pentru contactul cu arta avem nevoie iarăși de empatie, o empatie ce aș numi-o  însă ”empatie extinsă”. Extinsă pentru că nu e vorba de o empatie care se declanșează în situații de ”urgență” socială, ci presupune un efort imaginativ mai amplu, care ne solicită și intelectual. Solicitarea poate fi cu  atât mai mare atunci când arta nu provine din cultura sau epoca din care facem parte, sau când artistul are o viziune foarte personală asupra lucrurilor.

Cred însă că o astfel de empatie extinsă este esențială în dezvoltarea noastră ca oameni, pentru că ne oferă o cale de a înțelege nu doar ce trăim, ci și ce am putea trăi. Și de aceea e bine să avem parte de un pic de artă în viața noastră.

Încercăm să creăm pe acest site articole cu conținut de calitate, pentru a sensibiliza lumea în legătură cu proiectele și activitățile noastre. Dacă vrei să ajuți Asociația Sănătate Prin Arte, o poți face în două feluri: donând – unele donații nu implică costuri financiare, ci doar timp și un pic de răbdare și, la fel de important, popularizând cauza noastră – dând share pe una din rețelele de socializare (vezi butoanele de share de mai jos). Mulțumim! 🙏

1 răspunde

Urmăritori & Pingbacks

  1. […] Contagiunea emoțională se transmite prin intermediul canalelor nonverbale. Atunci când două persoane se află într-o conversație, există tendința ca ele să se imite, să-și sincronizeze expresiile faciale, vocea, postura și gesturile. Iar atunci când imităm un comportament nonverbal, avem și tendința de a simți emoția asociată comportamentului respectiv. Dacă, de pildă, încovoiem spinarea, lăsăm umerii  să cadă și înclinăm capul în jos… o să ne cam ia tristețea. Sau încearcă să te gândești la ceva foarte trist în timp ce ai un zâmbet larg… o să vezi că e foarte greu. Fiecare emoție se exprimă nonverbal într-un anume fel, și dacă reproducem expresia nonverbală a unei emoții vom ajunge până la urmă să resimțim și emoția asociată ei, e adevărat că la o intensitate mai redusă. Tendința de sincronizare este automată, inconștientă și cel mai probabil se bazează pe funcționarea neuronilor-oglindă (Vezi articolul Empatia și arta). […]

Comentariile sunt închise.