Terapia prin artă și terapiile expresive
Terapia prin artă și terapiile expresive
Cei care sunt interesați de domeniul terapiei prin artă cu siguranță vor întâlni în căutările lor și termenul ”terapii expresive”, folosit fie ca substitut pentru ”terapie prin artă”, fie cu un sens propriu, mai cuprinzător. Care este însă relația dintre terapia prin artă și terapiile expresive? Pentru a ne lămuri trebuie să facem un pic de semantică.
Cuvântul artă poate fi folosit în două sensuri: un sens restrâns, care cuprinde doar artele vizuale (desen, pictură, sculptură) și un sens mai larg, care include și celelalte forme de manifestare artistică: muzica, dansul, teatrul, literatura, filmul, fotografia etc.
Termenul ”terapie prin artă” a început să fie folosit în anii ‘50 și primele activități artistice folosite în cadrul psihoterapiei țineau de artele vizuale. Prin urmare, terapia prin artă însemna folosirea artelor vizuale în terapie. Prin anii ‘70 însă, au început să fie utilizate și alte forme de activitate artistică, iar acestea au intrat sub umbrela unui alt concept – cel al terapiilor expresive. Asta nu înseamnă că trebuie să le abordăm nediferențiat: e legitim să vorbim de terapie prin dans, terapie prin muzică, terapie prin teatru și altele.
Fiecare artă oferă un mediu propriu de exprimare: muzica folosește sunetele, dansul – mișcarea și gesturile, teatrul – punerea în scenă a unor situații. În funcție de sensibilități și aptitudini se poate alege mediul artistic care rezonează cel mai bine cu nevoia de comunicare a unei anumite persoane.
E interesant, totuși, că s-a simțit nevoia de a se găsi un termen unificator – terapiile expresive, care să aducă laolaltă mai multe arte. Înseamnă că, cel puțin în ce privește efectul terapeutic al artelor, există un corp de elemente comune, elemente ce le diferențiază net de formele tradiționale de terapie, cele care se bazează pe comunicarea verbală. Care sunt însă aceste diferențe?
În primul rând, față de terapiile verbale, în terapiile expresive pacientul este un factor activ în vindecarea sa. El nu doar relatează pasiv ceea ce i s-a întâmplat sau ce simte, ci trebuie să și facă ceva: să cânte, să danseze, să deseneze, să facă modelaje în lut etc.
În al doilea rând, pentru a realiza asta, el trebuie să facă apel la simțuri și la corpul său. Trebuie să trăiască o experiență senzorială foarte concretă, însoțită de cele mai multe ori și de stări afective ce nu sunt posibile decât în acel context de experiență. Și e foarte important ca și corpul să fie implicat în procesul de vindecare pentru că, finalmente, orice problemă sau suferință este resimțită la nivel corporal, nu e ceva abstract.
Și, nu în ultimul rând, propriu terapiilor expresive este…expresivitatea. Oricine realizează o activitate artistică se angajează, conștient sau nu, într-o formă foarte puternică de comunicare. Este o comunicare vie, senzorială și personală. Este o comunicare nu doar către cei din jur, ci și o comunicare cu sinele, o comunicare prin care cel ce face artă poate da formă și sens unor sentimente și trăiri greu sau imposibil de verbalizat.
Să revenim însă de unde am pornit, de la terminologie; putem folosi termenul ”terapie prin artă” în sensul mai restrâns, care cuprinde doar artele vizuale, sau putem include toate artele și în acest caz cuprindem și ”terapiile expresive”. Personal, prefer sensul mai larg, așa că atunci când fac referire la ”terapia prin artă”, le includ pe toate, așa cum am făcut-o când am scris articolul Ce este terapia prin artă?. Dar, indiferent de terminologie, important este că putem folosi arta, în multiplele ei forme, pentru a face viața mai bună.
Ți-a plăcut articolul? Atunci abonează-te la newsletter-ul nostru și te vom anunța când vor apărea noi articole.