Sanatate Prin Arte -Atelier de Exprimare Muzicală

Atelierul de exprimare prin muzică

Atelierul de exprimare prin muzică

Asociația SPA – Sănătate Prin Arte a fost înființată pentru a aduce în viața copiilor lumea magică a artei, tărâmul unde ei se pot exprima liber și unde sufletul lor poate crește. De aceea, e o mare bucurie pentru noi atunci când proiectele noastre încep prindă viața, așa cum se întâmplă acum. E vorba de proiectul nostru de la Școala Gimnazială Specială nr. 3 din București unde, începând cu data de 10.03.2023, se va desfășura săptămânal atelierul de exprimare prin muzică. Acest atelier își propune să ajute copiii în dezvoltarea lor emoțională, deschizându-le noi orizonturi de comunicare și facilitând integrarea socială a acestora.

Mulțumim tuturor celor care au ales să susțină, în diferite forme, proiectele și activitățile asociației noastre. În ce privește proiectul de la Școala Gimnazială Specială nr. 3, vrem ca pe lângă atelierul de exprimare muzicală să susținem încă alte două ateliere, atelierul de pictură și atelierul de fotografie. Pentru aceasta, e nevoie de resurse financiare și orice sprijin din partea dvs. e bine venit. Uneori, acest sprijin nu trebuie să fie direct în bani, e suficient doar puțin timp și bunăvoință (vezi Formularul 230 și Formularul 177).